La Timişoara, problemele vor începe de marţi, 11 ianuarie 2011, între orele 9-16, atunci când sunt programate întreruperi, parţial, pe străzile Aluniş, Drubeta, Pavlov, Shakespeare, Vânătorilor, Independenţei, Memorandului, Feldioara, Salcâmilor şi Cozia. În aceeaşi zi se va opri furnizarea energiei electrice, parţial, şi în alte localităţi: Saravale, Giera, Toader şi la unele firme dn Şag.
Miercuri, 12 ianuarie 2011, între orele 9-13, va fi rândul celor din Jimbolia să se confrunte cu lipsaenergiei electrice, care îi va afecta, parţial, pe locuitorii de pe străzile Ioan Slavici, Spre Nord, şi blocurile din zona Brâncoveanu. Tot miercuri sunt programate întreruperi şi la Deta (zona Elena Ghenescu), între orele 8-16, precum şi în localităţile Bencecu de Sus şi Bencecu de Jos, Buzad, Biled, Iecea Mică şi Iecea Mare.
Joi, 13 ianuarie 2011, trebuie să se aştepte la oprirea curentului, între orele 9-16, timişorenii cu domiciliul pe străzile Aluniş, Drubeta, Pavlov, Shakespeare și Vânătorilor. Aceeaşi problemă o vor avea şi cei din Buzad şi Grăniceri, precum şi cei care lucrează la fermele zootehnice de la Ionel sau la staţiile de pompare de la Gad, Rudna, Toager II sau Grăniceri.
Vineri, 14 ianuarie 2010, la Timişoara vor fi probleme cu energia electrică, între orele 9-16, pe străzile Independenţei, Memorandului, Feldioara și Salcâmilor. De întreruperi nu vor fi scuţiţi nici cei din Jimbolia (str. I. Slavici, Spre Nord, blocurile din zona Brâncoveanu), între orele 9-13, sau din Deta (blocuri Târgu Mare), între orele 8-16. Rămân fără curent şi Bencecu de Sus (staţia pompare apă şi fostul CAP), Buzad, Sânmihaiul Român, Iecea Mică, Iecea Mare şi Lenauheim
Durata întreruperii este orientativă, poate să crească sau să scadă în funcţie de starea instalaţiei retrase din exploatare, precizează reperezentanţii Enel.
M. H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!