„Din 17 iunie, în zona Michelangelo circulaţia rutieră va fi închisă pe toate cele patru relaţii de mers: Nord-Sud, Sud-Nord, Est-Vest şi Vest-Est. Din păcate, cerându-ne scuze conducătorilor auto pentru disconfortul creat, singura soluţie tehnică pe care o avem la îndemână în acest moment pentru executarea lucrărilor în timpul pe care ni-l propunem la pasajul Michelangelo este închiderea totală a circulaţiei. Acest lucru este datorat pe de o parte problemelor legate de Podul Michelangelo, care nu se poate reabilita decât prin ridicarea completă pentru că e vorba de o placă unitară acolo şi practic trebuie să fie închis total circulaţiei auto, pe de altă parte, datorită ritmului susţinut şi a lucrului de 24 de ore din 24 la partea de foraj, foraj care trebuie să continue şi în zona dinspre Universitatea de Vest, împreună cu devierea reţelelor, ceea ce implică imposibilitatea ca în această perioadă să asigurăm trasee prin zona şantierului de la Michelangelo. Am ales acestă perioadă tocmai pentru că din experienţa pe care o avem la nivelul primăriei traficul auto pe perioada verii scade cu mai mult de 50 la sută, deci disconfortul ar trebui să fie minor. Am încercat să asigurăm trasee alternative în toată zona, care vor fi de altfel şi marcate prin prezenţa indicatoarelor de ocolire”, a anunțat viceprimarul Dan Diaconu, care a prezentat, miercuri, mai multe trasee alternative pentru şoferi.
Astfel, traseele propuse de reprezentanţii municipalităţii pentru a evita blocajele din trafic sunt:
Pe relaţia Nord-Sud
– varianta 1: Piaţa I.C. Brătianu – bd. 20 Decembrie – bd. C.D. Loga – bd. Regele Ferdinand – bd. Vasile Pârvan – str. Traian Lalescu – str. Ioan Curea – str. Ion Vidu – str. Cluj. Strada Ion Vidu îşi va modifica sensul de la strada Traian Lalescu spre strada Cluj. Accesul pe strada Cluj va fi interzis pe relaţia bulevardul Eroilor – Piaţa Leonardo da Vinci.
– varianta 2: bd. Revoluţiei – str. Pestalozzi – str. Ofcea – str. Daliei – bd. Eroilor – str. Guttenberg – str. Cerna – str. Diaconu Coressi (str. Dr. Aurel Păunescu-Podeanu) – bd. Sudului.
Pe relaţia Sud-Nord
– varianta 1: strada nou creată la capătul bd. Sudului – str. Diaconu Coressi – str. Cerna – str. Guttenberg – str. Nicolinţ – str. Mioriţa – str. Mehadia – str. C. Sălceanu – str. Cuvin – str. Pestalozzi.
– varianta 2: se menţine relaţia Al. Sportivilor – str. Socrate – str. Delfinului – bd. Corneliu Coposu – str. Pestalozzi.
Cum vom face, de exemplu, pentru a ajunge cu maşina de la Spitalul Judeţean în centrul oraşului?
„Sunt mai multe trasee. Pe de o parte puteţi utiliza traseul clasic care merge pe zona Aleea Sportivilor, mai departe către strada Socrate şi către sensul giratoriu de pe Pestalozzi, vă puteţi întoarce, de pe altă parte, către bulevardul Sudului, care are o prelungire şi pe relaţia Podeanu – Cerna puteţi să ajungeţi tot în zona Pestalozzi, iar pe de altă parte puteţi folosi relaţia Liviu Rebreanu, cu trecere prin Piaţa Bălcescu şi ulterior spre centru”, a explicat Diaconu.
Relaţiile Est-Vest şi Vest-Est se vor realiza pe bulevardul Eroilor de Tisa, afirmă oficialii primăriei, cu menţiunea că vor fi modificaţi timpii de semaforizare la intersecţiile str. Cluj – bd. Eroilor şi Al. Sportivilor – bd. Eroilor. De asemenea, vor fi montate semafoare la intersecţia străzii Daliei cu bulevardul Eroilor.
Tot pentru fluidizarea traficului, autorităţile locale au decis să permită accesul auto în Piaţa Traian în această perioadă.
Cât timp va fi închisă complet circulaţia în zona Michelangelo? Conducerea primăriei speră că până în toamnă, când traficul se va aglomera din nou, şi nu mai mult.
„Prin pasaj nu se va putea circula, ceea ce încercăm noi este ca odată pereţii mulaţi, realizaţi, şi forajele terminate la pasajul Michelangelo şi odată cu redarea în folosinţă a podului să folosim grinzile care se adaugă peste pasaj pentru traficul rutier la suprafaţă, urmând ca excavarea specifică pasajului să se facă sub aceste grinzi. Încercăm această soluţie tehnică, constructorul a agreat-o, şi sperăm ca în toamnă ea să poată fi finalizată ca atare. Vor fi grinzile finale ale pasajului”, a mai declarat viceprimarul Dan Diaconu.
Lucrările din zona Michelangelo ar trebui să se finalizeze în vara anului 2014. Ordinul de începere a fost dat în 8 aprilie 2013, durata de execuţie fiind de 16 luni, potrivit autorităţilor locale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!