Asta, după ce numeroşi timişoreni s-au plâns de modul în care se parchează în oraş, mai ales de faptul că autoturismele blochează circulaţia pietonilor pe trotuare. Problema maşinilor parcate pe trotuare şi chiar treceri pentru pietoni a fost ridicată inclusiv în şedinţele Consiliului Local Timişoara şi, luat la întrebări, şeful Poliţiei Comunitare, Doru Spătaru, le-a spus aleşilor că agenţii acţionează atât cât le permite legea şi nu îşi pot depăşi competenţele.
Prin Hotărârea de Consiliul Local 206 din 2009 a fost modificată şi completată HCL 371 din 2007 privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor pe teritoriul municipiului Timişoara. În aceasta se prevede că „oprirea şi staţionarea voluntară a autovehiculelor pe trotuare, piste obligatorii pentru biciclişti şi/ sau pietoni, scuaruri şi insule de dirijare a circulaţiei, cu excepţia zonelor marcate şi semnalizate corespunzător” se sancţionează cu amenzi cuprinse între 600 şi 1.200 de lei pentru persoanele fizice şi 1.500-2.000 de lei în cazul persoanelor juridice. Pot fi amendaţi inclusiv şoferii care parchează dezordonat în parcări, încălcând marcajele.
Cei care parchează pe spaţiile verzi şi pe locurile destinate persoanelor cu handicap riscă amenzi de la 500 la 1.000 de lei, persoanele fizice, sau 1.000- 2.000 de lei, persoanele juridice, conform HCL 371. În plus, pot fi blocate roţile autovehiculelor sau maşinile pot fi ridicate dacă agentul constatator consideră că este cazul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!