3.000 de premii instant, constând în telefoane mobile, vouchere la salonul de coafură, cosmetice, răcoritoare şi dulciuri, au ajuns la amorezii care au cumpărat cadouri din Iulius Mall, iar marele premiu, un weekend de două persoane la Veneţia, a ajuns la Simona Paici, 20 ani, din Timişoara. De asemenea, timp de şapte zile, peste 100 de îndrăgostiţi, cu vârsta cuprinsă între 14 şi 36 ani, au alergat pe bandă cât i-au ţinut picioarele la „Maratonul Dragostei”. Gabriel Mîneran, recordmenul finalei de pe 14 februarie, a alergat într-o oră, pentru iubita lui, peste 16 km şi a câştigat astfel o escapadă romantică la Budapesta. De Valentine’s Day, îndrăgostiţii au fost nevoiţi să se supună la trei probe de „foc”, deosebit de amuzante, ca să ajungă la „Starea Civilă” din Iulius Mall. Însoţite de Cupidon, aproximativ 300 de perechi au ales să îşi spună „Da” pentru o zi.
Un număr impresionant de cumpărători a avut şi „Târgul Best Valentine’s Day”, lumânările parfumate, pernuţele în formă de inimioară şi bijuteriile fiind cadourile preferate de persoanele care şi-au găsit sufletul pereche.
Spre seară, adolescenţi de la cinci licee din Timişoara s-au întrecut în a-şi demonstra dragostea în cadrul unui concurs cu probe pe cât de amuzante, pe atât de „dulci”. În final, cuplul format din Oana şi Robert, reprezentanţii Colegiului Economic „F.S. Nitti”, au fost desemnaţi „câştigătorii zilei”.
Sute de vizitatori s-au bucurat şi de prezentarea colecţiei de bijuterii pentru bărbaţi „Man’s on Fire”, semnată de designerul Adrian Haiduc, iar trupa „Play and Win” a impus ritmul serii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!