La ora începerii acţiunii, doar circa 40 de persoane se strânseseră în Piaţa Operei din Timişoara. Asta nu i-a împiedicat pe protestatari să facă atmosferă: „În biserică e mai bine să fie puţină lume când fluieri, că se aude mai bine”, a tras concluzia scriitorul Daniel Vighi, unul dintre organizatorii acţiunii.
Acesta a continuat apoi cu împărţirea de „diplome de doctorat” cu antetul Mickey Mouse în meserii precum creşterea puilor de găină sau cariere de piatră.
„Vrem să atragem atenția că ne îndreptăm spre unanimități primejdioase și vrem să atragem atenția oamenilor că pe aceste vremuri de călduri și mai ales să le spunem acelor nehotărâți care sunt împotriva lui Ponta și a lui Băsescu deopotrivă, să stea acasă, să-și vadă de vacanță. Pentru că clasa politică s-a trezit în plină vară să ne deranjeze, să ne aducă în asemenea călduri. Suntem dincolo de partide. Vacanță plăcută! Nu prticipați la asemenea mascaradă”, a explicat Daniel Vighi scopul acţiunii de protest.
Diplome de doctori în meserii fictive au primit şi cei care se aflau din întâmplare pe terasele din centrul municipiului Timişoara. „România este singura ţară unde cei care plagiază ajung doctori”, a mai spus Daniel Vighi în timpul acţiunii.
La finalul plimbării participanţii la această acţiune au ţinut un moment de reculegere în faţa „acvariului” din centrul Timişoarei. „Dl. Robu a promis că va dărâma această construcţie în şase luni. Să vedem dacă se ţine de promisiune. Vreau să vă spun că aici a fost toaletă publică. De fapt, când s-a construit acest acvariu, autorizaţia era pentru modernizarea toaletei. Ne vrem toaleta înapoi”, a concluzionat Vighi.
De această dată nu a existat nimeni care să boicoteze protestul din centrul Timişoarei, acesta încheindu-se fără incidente.
Sustinatorii lui Basescu, la un un pas de bataie cu sustinatorii lui Ponta in centrul Timisoarei
Promenada anti-Ponta continua la Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!