În total, la Timișoara trebuie să ajungă 44 de autobuze electrice cumpărate cu fonduri europene, printr-un parteneriat al primăriei cu Ministerul Dezvoltării. Primele două autobuze electrice au ajuns luni, 26 decembrie la Timișoara, puțin mai târziu decât preconiza primarul Dominic Fritz. Alte două sunt pe drum, iar restul de 40 vor fi livrate în următoarele luni.
Dacă nu apar probleme, timișorenii ar putea circula cu ele din februarie. Autobuzele, lungi de 18 metri, au o capacitate de aproximativ 130 de călători, din care cel puțin 44 pe scaune, și o durată de funcționare estimată la minim 15 ani.
„În ianuarie urmează probe și verificări tehnice, instruirea personalului, recepția și înmatricularea autobuzelor. Dacă nu sunt probleme tehnice, din februarie, vom putea circula cu ele”, a declarat primarul Timișoarei.
Autobuzele electrice includ facilități pentru accesul persoanelor cu dizabilități și sunt prevăzute cu sistem de supraveghere video în interior și la exterior.
Pentru aceste mijloace de transport, pe Bd. Dâmbovița, pe un teren al Societății de Transport Public Timișoara (STPT), va fi construită o platformă pentru gararea lor. Aici vor fi instalate 44 de stații de încărcare lentă și patru stații de încărcare rapidă.
Pe aceeași temă:
FOTO. Primele autobuze electrice ajung în câteva zile la Timișoara
Platformă pentru parcarea autobuzelor electrice și stații noi de încărcare rapidă, la Timișoara
Trimite articolul
X“încadrarea minimă pentrū şoferi (aūtobūze şi troleibūze) este de 3.250 lei/brūt, încadrarea minimă pentrū vatmani este de 3.050 lei/brūt, la care se adaūgă tichetele de masă; în cazūl în care doritorii nū sūnt posesori de permis categoria D/TB/TV, S.T.P.T. oferă cūrsūri gratūite prin intermediūl şcolii de formare profesionale, cūrsanţii ūrmând să aibă ūn venit de 2.000 lei/brūt şi tichete de masă, pe dūrata formării profesionale;”
Pentrū cei care se intreaba de ce nū vine “mijlocūl de transport in comūn” mai repede. Cat si pentrū cei care poate poate din cine stie ce motive si-ar dori sa se angajeze.
Dar hei, ce bine ca innoim parcūl aūto si cam atat… management, nū glūma!
#idiocracy
-
aha, si ai impresia ca “dincolo” cei din meseria asta sunt platiti ca IT-istii? sau ai avea pretentia ca in Timisoara sa primeasca salariu de IT-ist?
Pana la urma sunt niste banali soferi, nu e chiar nevoie de ceva studii academice.-
Chiar și un „banal șofer” are o meserie totuși relativ dificilă, că nu cară saci de ciment, cară oameni. Și trebuie să echilibreze nevoile călătorilor cu nevoile dispecerilor, să împace toate astea cu statea traficului etc etc.
Ca să nu vorbim despre trezirea la ora 4 ca să intri pe traseu la 6 dimineața pe unele linii, sau mersul acasă după miezul nopții. Ca să nu vorbim de condițiile improprii de muncă pe multe mijloace de transport — dacă nu merge AC-ul taci și suferi, dacă n-ai toaletă este problema ta (pe linia 13 șoferii trebuiau într-o vreme să urineze pe cîmp, cu spatele la călători!).
Și poate că în alte condiții ne-am permite să zicem că #ayae, să tacă și să înghită condițiile, și să muncească pe bani puțini. Dar realitatea a arătat că șoferii RATT sunt suficient de calificați încît să fugă în alte țări și să conducă autobuzele sau camioanele altora, la noi rămînînd deficit de personal și probleme cu respectarea graficelor din această cauză.
Deci mai încet cu pianul pe scări. Salariile lor trebuie să devină competitive, condițiile de muncă trebuie să devină competitive și ele, altfel ne vom trezi că RATT bagă și al doilea picior în groapă; cu unul este deja.
-
-
Mai adauga spor de noapte, spor de lucru in sarbatori legale…
-
Esti sofer sau vatman? de ce nu daca sunt atatea beneficii? Munca usoara, bani multi… pe ce linie esti?
-
Mi-am cumparat deja din Turcia 4 vesnice markers pe care nu le poate sterge nimeni. Abia astept sa fac niste graffitti in autobuzele astea. Vor fi anunturi diverse si chiar glume. Deasemenea voi folosi briceagul dediamant ptr scrijelirea geamurilor, noua moda din Austria.
-
Cel mai bine este sa faci ce iti ptopui distrugandu-ti lucrurile tale, nu ale comunitatii. Faptul ca promovezi vandalismul iar comentariul tau apare in aceasta pagina ma face sa ma intreb daca exista un moderator din partea tion.
-
Comentatorul se vrea sarcastic in raport cu acest popor primitiv. Moderator e, politie nu, din pacate.
-
Dar de ce abia in februarie? Atat dureaza sa se incarce? =))
-
“În ianuarie urmează probe și verificări tehnice, instruirea personalului, recepția și înmatricularea autobuzelor. Dacă nu sunt probleme tehnice, din februarie, vom putea circula cu ele”. Daca stiai sa citesti, scapai de momentul in care devii penibil.
Ce tare, nu se mai poate fura motorina acum. 🙂