Scopul asociației OncoHelp la Timotion a fost strângerea banilor necesari pentru înlocuirea mobilierului de spital existent destinat pacienților bolnavi de cancer din clinică cu o nouă garnitură de paturi electrice cu trei funcțiuni, saltele impermeabile și noptiere.
Suma totală care a fost strânsă de Asociația OncoHelp la Timotion 2019 este de 70.737 lei, în condițiile în care ținta propusă inițial a fost de 56.100 lei. Cinci ambasadori, nouă campioni ai Asociației OncoHelp, precum și cei 720 de donatori au făcut posibil acest lucru. S-a alergat nu numai la Timișoara, ci și în Caraș-Severin pentru această cauză. La Timotion Everywhere 2019, alături de Asociația OncoHelp au alergat și locuitori din Caransebeș și Oravița.
„Împreună am reușit adunarea fondurilor pentru achiziționarea a 18 seturi de mobilier de spital, cu 3 seturi mai mult decât ne-am propus inițial prin participarea la Timotion 2019. La ora actuală reprezentanții Asociației caută furnizorul care poate oferi cele mai bune condiții de calitate și preț pentru achiziționarea mobilierului dorit, și se străduiește să asigure bugetul necesar pentru achiziționarea restului mobilierului, necesar dotării complete a spitalului – adică încă 113 seturi, în valoare de 376.505,15 lei”, transmit reprezentanții OncoHelp.
Citiți principiile noastre de moderare aici!