Trezoreria din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara anunță instituțiile publice și firmele că în Monitorul Oficial nr. 1042/23.12.2016 a fost publicat Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 2.890/21.12.2016 prin care s-au aprobat Normele Metodologice privind încheierea exercițiului bugetar al anului 2016. Cei interesați pot obține actul normativ respectiv și de la această adresă de internet.
Contribuabilii, persoane juridice și fizice, pot obține aici informații despre programul calendaristic pentru efectuarea, prin unitățile trezoreriei statului, a principalelor operațiuni de încheiere a exercițiului bugetar al anului 2016. Astfel, sumele scadente care trebuie plătite la buget vor trebui să fie depuse pană pe data de 30 decembrie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!