Una dintre persoane, un bărbat de aproximativ 50 de ani, a fugit înainte de apariţia oamenilor legii, iar cealaltă persoană, o tânără, a încercat să fugă de jandarmi, fiind prinsă de aceştia la câteva sute de metri de secţia de votare şi predată poliţiştilor de la Secţia 1.
UPDATE. Consilierul Ciprian Jichici (PNL) explică de ce a ajuns să cheme Poliţia.
“Am ieşit din secţia de votare, iar în faţă am observat o tânără care avea o listă PDL şi număra alegătorii. Am întrebat ce face acolo, moment în care un bărbat de aproximativ 50 de ani mi-a spus <<nu e treaba ta, domnule Jichici>>. Atunci mi-am zis că dacă nu e treaba mea, sigur e treaba autorităţilor, aşa că am sunat la 112”, a spus consilierul local Ciprian Jichici.
După ce a avut o scurtă discuţie cu echipajul de jandarmi, tânăra a plecat din curtea Liceului „Emanuil Ungureanu”. La ieşire, întrebată de jurnalişti ce făcea acolo, ea a răspuns: „Fac un sondaj pentru mine”. După câţiva metri, tânăra a fugit, fiind urmărită de un jandarm care a prins-o la Muzeul Banatului. Acesta a predat-o unui echipaj de poliţie.
Purtătorul de cuvânt al PDL Timiş, Oana Gaita, a afirmat că tânăra a intrat în secţia de votare deoarece i s-a făcut rău şi s-a dus la toaletă, iar la ieşire a fost prinsă de Poliţie.
„I s-a făcut rău şi s-a dus la toaletă. Când a ieşit a luat-o poliţia”, a spus Gaita. Ea nu a putut să precizeze dacă tânăra este membru PDL Timiş sau nu.
Astfel de probleme au existat şi la alte secţii de votare. Cei de la PDL Timiş au sesizat faptul că la Secţia de votare nr. 61 de la Inspectoratul Teritorial de Muncă democrat-liberalii care supraveghează de la distanţă procesul electoral sunt fugăriţi de jandarmi.
„Un plutonier de la Jandarmerie îi aleargă pe oamenii noştri care supraveghează secţia de votare şi lasă secţia nesupravegheată”, a mai afirmat purtătoarea de cuvânt a PDL Timiş, Oana Gaita.
UPDATE. Reprezentanţii Poliţiei Timiş afirmă că poliţiştii i-au întocmit tinerei proces verbal de constatare, sancţiunea pe care aceasta o va primi urmând să fie stabilită de magistraţii Judecătoriei Timişoara.
Şi reprezentanţii Societăţii Timişoara au constituit, împreună cu cei de la Asociaţia ResPublica, un centru antifraudă pentru a veghea la buna desfăşurare a referendumului. Aceştia spun că tânăra care a fugit de jandarmi este observator PDL.
„De la Biroul de presă al PDL am primit informaţia că doamna Nicoleta Păvălugă, observator PDL în faţa secţiei de votare nr. 4 amplasată la Grupul Şcolar Industrial Emanoil Ungureanu, a fost reţinută de organele de poliţie şi se află la Secţia 1 Poliţie”, spune Elvira Popeţi, ofiţer de presă în cadrul Centrului Antifraudă Timişoara.
B.A.M.
A.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!