Dobra declară că a fost luni pe teren, la Stadionul Dan Păltinișanu, pentru că a vrut să asiste personal la demararea măsurătorilor topografice, necesare pentru studiile de prefezabilitate, fezabilitate şi alte studii de specialitate, precum și pentru elaborarea documentațiilor pentru obținerea avizelor și a acordurilor solicitate prin Certificatul de Urbanism, ale noului stadion din Timișoara.
„Este arena pe care o așteaptă toată lumea cu sufletul la gură. Două firme din București, care au câștigat licitația, se vor ocupa de realizarea acestor studii. Împreună cu Romeo Malac, administratorul stadionului, m-am asigurat că nimic nu mai împiedică buna desfășurare a acestui proiect, pentru care Compania Națională de Investiții a dat ordinul de începere a lucrărilor. Documentația trebuie predată la CNI în termen de 135 de zile, iar valoarea contractului este de aproape 800.000 de lei, cu TVA. Vechea arenă „Dan Păltinișanu” va fi demolată, de îndată ce CNI va desemna și firma constructoare. Ridicarea acestui mult așteptat complex sportiv va fi, cu siguranță, un imbold pentru sprijinirea dezvoltării activităților cultural-sportive inițiate de către județul Timiș, prin Consiliul Județean Timiș”, a scris Dobra pe Facebook.
În 27 ianuarie a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru documentația noului stadion de 30.000 de locuri al Timișoarei.
Trimite articolul
XRUMANESTE: pana prin iunie se va intocmi documetili, dupe aia se va licita vreo 2 luni, dupe care la inceputul lui octombrie cineva va contesta rezultatul licitatiei, alte licitatie prin noiembrie, dupa cre iarna grea dom’le pana prin mai 2021, dupe care in iunie poate va fi nominalizat contructorul care va incepe sa demoleze. Aduca stadionul astepta cu sufletul la gura, cica dupe prezidentul cejeteului va vi gata fix in 2025. Fain de tot! Chnezii construiesc un spital cu 1000 de paturi in zece zile!!! Pe pamant, nu in spatiu!
cel de se uita atent la capacul de canal imi da speranta