S-a întâmplat vineri seara la Librăria Cartea de nisip din centrul Timişoarei, unde a fost vremea şi locul basmelor. Aşezaţi cuminţi pe scăunele de pitici, cei mici au lucrat la podoabe pentru brad şi au intrat în dialog cu scriitoarea, care le-a dăruit autografe pe volumul ”O poveste cu nouă poveşti”, câltigătorul Premiului de Excelenţă pentru Calitatea Scrisului în Spania, la Santiago de Compostela, dar şi pe volumul intitulat Puf, istorisind aventurile unui pisoi…special. Nici părinţilor nu le-a lipsit porţia de literatură, căci Silvia Kerim a adus cu sine şi lucrările ”Amintirea ca un parfum”, dialoguri cu o sumă de personalităţi, între care şi Corneliu Murgu, directorul Operei timişorene, şi Mircea Veroiu-Ultima vară a tinereţii, carte dedicată marelui regizor român. Sâmbătă, la ora 11.00, în aceeaşi librărie, Silvia Kerim va fi invitata Asociaţiei Culturală Kratima la masa rotundă cu tema Literatura română pentru copii, încotro?
CODRINA DIANA TOMOV
Citiți principiile noastre de moderare aici!