Moş Nicolae a venit şi la Inspectoratul Şcolar Timiş. Ministerul Educaţiei a virat zilele trecute în contul instituţiei sumele necesare pentru acoperirea lucrărilor începute în anii 2009 şi 2010.
„Putem plăti toate reabilitările şi investiţiile făcute anul trecut şi în acest an. Acolo unde există lucrări în derulare şi noi nu am primit încă documentaţia, nu vom plăti până când nu o avem”, spune inspectorul şcolar general al judeţului Timiş, Marin Popescu.
Din suma primită de la Ministerul Educaţiei, aproximativ 600.000 de lei va merge la unităţile de învăţământ din Timişoara, restul fondurilor luând calea judeţului. În ceea ce priveşte lucrările de investiţii şi reabilitările începute în anii 2007-2008 care nu au mai fost terminate din cauza lipsei fondurilor, 10 milioane de lei ar fi necesare pentru acoperirea datoriilor şi alte 25 de milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor, susţine Francisc Halasz, inspector şcolar general adjunct. În cei doi ani au demarat lucrări în 40 de unităţi şcolare, dar numai una se poate lăuda cu terminarea acestora. Este vorba de Şcoala Generală din Maşloc. Pentru anul viitor, reprezentanţii IŞJ spun că vor solicita bani pentru două investiţii importante: construirea noului sediu al Inspectoratului Şcolar şi realizarea unui bazin de înot pentru elevii timişoreni, care ar urma să fie construit în zona Calea Lipovei, lângă terenul de fotbal de la capătul liniei 14.
M.M. Hojda
Citiți principiile noastre de moderare aici!