Tinerii liberali spun că nicio școală din județ nu este în top 20 la nivel național și de aceea „doamna Aura Danielescu trebuie să își asume acest eșec pentru că este evident că nu școlile sau elevii sunt vinovați de acest lucru”.
Inspectorul școlar general Aura Danielescu le transmite tinerilor liberali că rezultatele sunt mai bune în acest an la nivelul județului decât în anii precedenți, explicându-le că datele statistice sunt influențate de mulți factori. A mai spus, de asemenea, că inspectorul școlar nu poate să-și asume nici rezultatele bune obținute de elevi, nici cele slabe.
„În acest an avem un procent mai mare de promovabilitate și nu pot să-mi asum eșecul și rezultatele. Am intrat în funcție în plină organizare a examenului de Bacalaureat, iar copiii au avut 2 ani în care să se pregătească; eu am preluat mandatul în luna martie. Conducerea anterioară a fost liberală și nu-l acuz pe fostul inspector, pentru că este dificil să modifici din această perspectivă de inspector rezultatul: nu sunt la fel copiii, a scăzut interesul, dar Timișul a fost mai bine în acest an ca în alții. Nu există o miză, pentru că mulți merg în câmpul muncii, nu trebuie să avem o competiție la nivelul țării sau județelor, unde iau sau nu copiii Bacalaureatul. Sunt multe criterii; câți copii vin din anii trecuți este unul dintre ele”, ne-a transmis Aura Danielescu.
De asemenea, Aura Danielescu a transmis că este deschisă la dialog cu membrii organizației liberale.
„Aș spune să constate firescul. Eu îi aștept la o discuție liberă cu argumente, cel mai bine să vină să spună unde este problema, decât să ceri demisia unui om care de 4 luni de zile a venit la conducere. Nu este meritul meu să-mi asum notele”, a completat Aura Danielescu.
Trimite articolul
XTineretul liberal….o noua generatie de incompetenti :))))
Nu pot sa cred, in Timis rezultate mediocre? vai vai vai, caramida noastra. Sigur e de vina altcineva. De exemplu tanti asta. Vrea argumente? Pai daca e cumnata lu grindeanu, ala-i argumentul, emotie maxima deci huoooo. copiii si parintii si societatea si social media si valorile promovate n-au nici o vina!!!! si nici o responsabilitate, numa pretentii si figuri in cap. Nu stiu cat de capabila sau incapabila e tanti raportat la alti inspectori din alte judete pesediste sau de alte culori, dar nu conteaza, daca Tineretul National Liberal plateste un articol sa dea vina pe ea, sigur dupa ce va fi schimbata cu “ai nostri”, numa genii vor iesi din Timis.
De remarcat două lucruri:
1. Toată lumea își “asumă” fără să aibă habar ce înseamnă acest cuvânt
2. La articolul în care #tineriifrumoșișiliberi își dau cu părerea, nu este posibilă adăugarea de comentarii. La articolul de față este posibilă.
-
Acesta este un articol
alalalt e o postare platita. cine plateste, comanda muzica. nu-mi place muzica si sunt fortat sa o ascult si/sau sa tac din gura? Tin minte. Si ambrus platea, si simonis, si trifan… pe toti ii tin minte, nici o problema.
11 martie 2022 data de la care a fost numită doamna Aura Danielescu Inspector Șef.
Porcul nu se îngrașă în ajun. Absolvenții au avut parte de doi ani jumate de pandemie din patru ani.
Facultățile importante au examen de admitere.
Vina poate fi la predecesor mai degrabă.
Orice om politic la debut se ia la cearta cu un politician cu nume, pentru a-si face reclama si, a se face cunoscut. Trist!
Poate sa fie inspector școlar și Einstein că asta nu înseamnă că elevii vor fi mai deștepți. Programa școlară și modul bun sau rău, adică flerul pe care îl are un profesor de a preda nu le fac inspectorii școlari.
Plus că mai e și materialul genetic, că dacă copilul se naște prost, prost rămâne sub orice inspector școlar și profesor și școala și ce vreți.
Și mai contează și factorul părinți, care impulsionează sau nu copilul spre învățătura.
Eu as vrea sa vad o statistica pe partide. Membrii de PNL, PSD, usr care au avut copii la bac și ce note au luat fiecare. Și atunci sa vedem care odrasle au fost mai bune, că de aici vezi cate ceva și despre părinți.
Mai povestiti ne ceva povesti vinatoresti,tovarasa educatoare,din ciclul ,, uimitoarele peripetii ale superangajatilor de la uluitorul inspectorat scolar,, .