Hubert Walfrid este un artist fierar şi restaurator din Austria, mai precis din Bad Pirawarth, unde are şi atelier, fiind specialist în stilul baroc. Acum este deja pensionar, dar a condus şi o şcoală populară de fierărit artistic pentru tineri restauratori.
Între domnul Huber Walfrid şi Episcopie este o colaborare mai îndelungată, prima dată a fost contactat de către Excelenţa Sa Martin Roos în anul 2004, când a lucrat la biserica romano-catolică din Reşiţa-Govândari, el sculptând altarul şi amboul din marmoră de Ruschiţa, iar în loc de pictură (la altarul principal) realizând o compoziţie din fier.”, a făcut precizarea Eniko Sipos, referent de presă al Episcopiei timişorene.
Originar din Austria, mai precis din Bad Pirawarth, unde are şi atelier, Huber Walfrid a ajuns la anii pensiei, dar încă mai predă tinerilor restauratori la facultatea de artă, al cărei absolvent a fost şi el la rândul său. La Timişoara, el restaurează toate porţile Domului, catedrala încadrându-se foarte bine în stilul baroc vienez.
Acum lucrează cu o echipă din care mai fac parte o familie de meseriaşi austrieci, tată şi fiu, dar şi cu un fierar din Ungaria care îşi face ucenicia pe lângă artistul restaurator.
Citiți principiile noastre de moderare aici!