Primăriile şi consiliile locale din judeţul Timiş au termen două luni, până la finele lunii martie să decidă ce vor face cu unităţile sanitare pe care le-au preluat în urmă cu aproximativ şase luni, acestea urmând să funcţioneze după această dată ca spitale numai dacă respectă standardele impuse de Ministerul Sănătăţii.
Subprefectul Zoltan Marossy a declarat că Ministerul Sănătăţii intenţionează să încheie contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate pentru următorii doi ani şi de aceea a cerut autorităţilor locale să decidă care unităţi sanitare vor rămâne spitale şi care se vor transforma în creșe, aziluri de bătrâni sau puncte ambulatorii. Pentru ca o unitate sanitară să fie declarată spital, aceasta trebuie să asigure gardă permanentă şi să nu cheltuie lunar mai mult de 70 la sută din fonduri pentru plata personalului angajat.
Marossy a remarcat însă că autorităţile locale, probabil din orgoliu, nu doresc să revoce statutul de spital unor unităţi sanitare care nu îndeplinesc condiţiile impuse de minister. În acest caz, susţine Marossy, aceste unităţi sanitare riscă să nu mai semneze contracte cu CAS începând din 1 aprilie, ceea ce înseamnă că personalul angajat nu va mai primi bani.
„Noi, în Timiş, avem spitale unde partea de salarii este de 80 la sută. Toţi primarii cu care am discutat au spus că nu renunţă la spitale. Prefectura nu va impune anumite soluţii, decizia este pe de o parte a primarilor şi de cealaltă parte a Ministerului Sănătăţii. Însă cine nu este conştient că activitatea medicală se conduce altfel decât parcurile va avea de suferit. În clipa în care nu ai contract cu CAS nu ai nici bani de salarii”, a afirmat Marossy.
Subprefectul judeţului Timiş a precizat că, în cazul în care autorităţile locale vor tergiversa această problemă până când va fi prea târziu, consiliile locale în subordinea cărora se află respectivele unităţi sanitare ar trebui să plătească salariile nedecontate de CAS.
B.A.M.
Citiți principiile noastre de moderare aici!