Reamnintim că, la o lună de la deschiderea
circulaţiei,
viaductul din zona
Albina, de pe ruta
Timişoara – Buziaş – Lugoj, s-a surpat
în două locuri. Iniţial,
preşedintele CJ Timiş a afirmat că acest
pod va rezista 100 de ani. Apoi, după ce au
apărut două cratere imense, el a afirmat
că „iarna a fost un test” pentru acel
pod. Acum, el susţine că specialiştii se
aşteptau ca pe acel pod să apară
două cratere imense, care reprezentau un pericol
pentru sutele de şoferi care folosesc această
rută zilnic.
„Primul viaduct de la
Albina stă bine mersi pe
picioarele lui. Acolo, cele două probleme care au
apărut sunt legate de rampele care s-au
lăsat. Ne aşteptam la acest fenomen. Termenul
final de recepţie al întregului tronson
este 15 mai. Podul nu are nicio problemă din punct
de vedere structural”, a afirmat Ostaficiuc.
Dacă la primul pod autorităţile sunt
sigure că problema e ca şi rezolvată,
ele se pregătesc să lanseze licitaţia
pentru refacerea celui de-al
doilea viaduct din zonă,
costul lucrării fiind estimat la 4,2 milioane de
euro. Termenul de finalizare a lucrărilor la cel
de-al doilea pod este de 28 de luni de la
începerea şantierului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!