Constructorul acestui lot de autostradă a anunțat că va executa mai multe tipuri de lucrări pe A1, sectorul cuprins între km 535+986 (nod rutier Arad Sud) – km 548+236 (intersecția cu A11/DN7). Astfel, au loc lucrări de întreținere și reparații la suprafața asfaltică, lucrări de intervenție, reparații și întreținere la sistemele de informare și iluminat, lucrări la marcaje și semnalizarea verticală, lucrări de întreținere la podurile și pasajele care traversează autostrada.
În funcție de tipul lucrărilor și zona de acționare, circulația se va desfășura cu restricții, sectoarele aflate în lucru fiind semnalizate cu panouri, balize și indicatoare rutiere.
Lucrările se desfășoară numai pe timpul zilei, atâta timp cât permite lumina naturală.
Antreprenorul care s-a ocupat de construcția lotului va executa lucrări și pe DN 7, în zona km 553+900, în apropiere de municipiul Arad. Lucrările vor fi semnalizate, iar circulația se va desfășura simultan în ambele sensuri.
Informații suplimentare privind starea rețelei de drumuri naționale și autostrăzi aflate în administrarea D.R.D.P. Timișoara pot fi obținute de la Dispeceratul regional, la numărul de telefon 0256/246.620 sau accesând pagina de internet www.drdptm.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!