Pe marginea celor 11 kilometri ai autostrăzii A6, cea care ar trebui să facă legătura dintre Lugoj şi Calafat, între centura de ocolire a Lugojului şi nodul de urcare pe autostrada A1, sigurii deschişi circulaţiei, au apărut la începutul anului grave probleme în zona unde au fost realizate malurile de delimitare a şoselei. Au fost constatate alunecări de teren, pământul folosit la ridicarea acelor maluri alunecând spre carosabil. Chiar dacă circulaţia nu a fost decât parţial afectată, fără a fi închisă, o parte din pământ a ajuns pe marginile şoselei.
Lucrarea este în garanţie, construcţia fiind realizată de acelaşi constructor care a făcut şi lotul 1 din autostrada Lugoj – Deva, fiind parte din proiect. În aceste condiţii, responsabilitatea reparaţiilor aparţine constructorului.
Ultimele imagini publicate de utilizatorii forumului peundemerg.ro arată că în acea zonă chiar se lucrează la reparaţia şi eliminarea efectelor alunecărilor de teren. Pe teren sunt mai multe utilaje, acestea lucrând la remedierea problemelor apărute. Circulaţia nu este afectată, iar accesul spre A1 nu este oprit. De intervenit se intervine în mai multe zone.
Articole pe aceeași temă:
Din nou probleme cu marginile autostrazii A6, in zona Lugoj
Din nou probleme cu marginile autostrazii A6, la iesirea din Lugoj
Citiți principiile noastre de moderare aici!