Autostrada Timișoara – Moravița are acord de mediu, după ce Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Timiș a luat joi, 7 martie, decizia de a o emite. Varianta aprobată pentru segmentul de 73 de kilometri din țara noastră propune traversarea următoarelor comune și orașe: Remetea Mare, Recaș, Bucovăț, Moșnița Nouă, Giroc, Sacoșu Turcesc, Pădureni, Liebling, Jebel, Voiteg, Birda, Deta, Denta, Moravița.
„Prin prezenta vă informăm că în cadrul ședinței Comitetutului de analiză tehnică din data 07.03.2024 Agenţia pentru Protecţia Mediului Timiș a luat decizia de emitere a acordului de mediu, , pentru proiectul «AUTOSTRADA TIMIȘOARA» ( faza studio fezabilitate) (…)”, au transmis reprezentanții instituției.
Lucrările prevăzute
Potrivit APM Timiș, principalele lucrări prevăzute în cadrul proiectului sunt următoarele:
• lucrări de infrastructură şi suprastructură, terasamente (lucrări de săpătură, umplutură, etc.);
• lucrări de consolidare a terasamentelor (lucrările de consolidare a taluzurilor de rambleu, a terenurilor slabe de fundare și drenarea apelor subterane);
• lucrări hidrotehnice;
• lucrări de artă (construcția podurilor şi pasajelor, podețelor etc.);
• lucrări de construcţie a nodurilor rutiere în zonele intersectate sau ramificare cu alte căi de comunicaţie;
• lucrări de siguranţa circulaţiei;
• lucrări de colectare şi evacuare a apelor;
• lucrări de mediu (ex.: panouri fonoabsorbante, împrejmuire, subtraversări pentru faună etc.);
• lucrări de realizare a dotărilor specifice infrastructurii rutiere – parcări, spaţii de servicii, centru de întreţinere şi coordonare (CIC), punct de trecere a frontierei.
• lucrări de mutări şi protejare a instalațiilor.
„Proiectul propus se suprapune parțial cu siturile Natura 2000 ROSCI0109 Lunca Timişului şi ROSPA0128 Lunca Timişului și se afă în vecinătatea rezervației naturale RONPA0755 Arboretumul Bazoș (la aproximativ 400m); Realizarea proiectului nu va afecta integritatea rețelei Natura2000 și terenuri naturale cu valoare ecologică ridicată sau zone cu areale naturale ce pot reprezenta habitat pentru diverse specii, urmând a se respecta măsurile de protecție stabilite prin avizul Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate”, se mai arată în informarea semnată de Lavinia Alina Călușeru, directorul executiv al APM Timiș.
Contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate a fost semnat încă din martie 2020 cu Search Corporation SRL – Egis România SA. Valoarea inițială a fost de 8,7 milioane de lei, fără TVA, însă prețul a fost majorat, în ianuarie 2023, până la 10,1 milioane de lei, adică aproape 2,5 milioane de euro, fără TVA. Documentația ar fi trebuit finalizată inițial în doi ani, dar a fost prelungit și termenul, de mai multe ori, până în 7 octombrie 2024 ultima dată. Acum, va urma, după alți câțiva pași administrativi, lansarea licitației pentru proiectare sau pentru proiectare și execuție, după cum va decide Compania Națională de Administrarea a Infrastructurii Rutiere. Autostrada ar urma să fie primească finanțare europeană și pentru execuție, după cum reiterase ministrul Sorin Grindeanu, la ultima sa vizită la Timișoara.
Trimite articolul
XDin pacate Timisoara nu are autostrada, eventual Giarmata sau Remetea -Moravita si ne miram de ce Timisoara este unde este
-
Deci daca nu trece autostrada prin centru Timisoara nu are autostrada. Te doare mintea.
Este un avantaj ca A1 trece asa departe de oras pentru ca autostrazile sunt ca niste bariere artificiale in calea dezvoltarilor.-
Drumul din Timisoara pana la urcarea in autostrada este egal in timp ca drumul pe autostrada pana la Szeged. E super prost facuta, pentru ca trece fix prin mijlocul satului.
-
-
Iar Ionelushul deranjat de un drum de legătură de 7km. Ionelushul care vrea autostradă la 2 metri de balcon, că așa i-a zis lui sosoanca că se menține silueta 😀
Ce autostrada o fi si aia care trece prin vreo 10 sate?
-
Cine zice ca trece “prin” sat? Atat ai priceput?
-
Trece prin extravilan, adică pe lângă vreo 10 sate. Orice teren aparține de o unitate administrativă. Că doar nu o să treacă prin apele internaționale.
Alta gluma buna lansata de marele partid unic si Grindeanu.
Nu sunteti in stare sa terminati A1, A3, A8 si vreti altele?
O SA FACĂ AIA AUTOSTRADA CAND VIN IO MINISTRU