Polițiștii de frontieră din Jimbolia au oprit, miercuri seara, în jurul orei 23.00, un autoturism marca Volkswagen Passat, care se deplasa prin localitate, fiind condus de Sandocan C., în vârstă de 20 de ani. În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că mașina figura ca fiind furată din Suedia în anul 2012. Șoferul autoturismului a declarat că vehiculul îi aparține tatălui său, care l-a cumpărat cu suma de 8.500 de euro. Mașina a fost confiscată pentru cercetări și dusă la sediul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara.
„Poliţiştii de frontieră timişeni continuă cercetările pentru aflarea întregii activităţi infracţionale, iar până la finalizarea anchetei, autoturismul a fost indisponibilizat la sediul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara”, a declarat Mihaela Leș, purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!