Autoturismul abandonat a fost găsit pe șantierul autostrăzii, în apropierea localității Traian Vuia, din județul Timiș. În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că mașina a fost furată din localitatea Vaideeni, judeţul Vâlcea, în noaptea de luni spre marți. După cercetările efectuate la fața locului, polițiștii i-au anunțat pe colegii lor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, care încearcă acum să îl prindă pe hoț.
„În cauză s-a procedat la efectuarea cercetării la faţa locului şi înştiinţarea poliţiştilor din cadrul I.P.J. Vâlcea care instrumentează dosarul de furt calificat”, a declarat Mirela Drăghicioiu, ofițerul de presă al Poliției Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!