Vă reamintim, STPT a propus, după o idee venită de la activistul civic Cristi Brâncovan, introducerea biletului care să fie valabil timp de 60 de minute și pe orice linie, chiar dacă este vorba despre linie urbană, metropolitană sau de expres. Propunerea STPT presupunea și scumpirea biletului cu 50 de bani, astfel că tichetul urma să coste 3 lei.
Consilierii locali au avut însă ultimul cuvânt, astfel că aleșii au stabilit, vineri, să nu fie scumpit biletul. De acum încolo vom putea călători timp de o oră cu câte mijloace de transport putem la prețul de 2,5 lei.
Atenție însă! Validarea se face o singură dată, atunci când urcați în mijlocul de transport în comun. După o oră, biletul expiră, iar dacă sunteți prins de controlorii STPT riscați să fiți amendați!
„Biletul rămâne același, dar va fi valabil 60 de minute, va funcționa la fel. Se vede ora exactă când se validează biletul. Dacă este validat la 13.10, biletul este valabil la 14.10. Te-a prins la 14.15, amendă! Cred că este 200 de lei amenda”, a spus Nicu Bitea, directorul STPT.
Conducerea societății spune că în cel puțin 30 de zile tichetele pentru transportul public s-ar putea plăti și prin SMS.
Aleșii locali au scumpit ultima dată biletele pentru transportul public anul trecut în aprilie, când au crescut prețul de la 2 la 2,5 lei. Tarifele vechi datau din 2010.
Articole pe aceeași temă:
http://www.tion.ro/stpt-vrea-bilet-unic-de-calatorie-valabil-o-ora-si-mai-scump-dispare-biletul-clasic/2269227
Citiți principiile noastre de moderare aici!