Consilierii locali au adoptat, luni, noul Regulament de navigație și semnalizare pe canalul Bega, care reglementează circulația ambarcațiunilor în incinta Portului Timișoara, de la Uzina de Apă la Podul Modoș. Regulamentul spune și care este viteza maximă cu care pot circula vaporașele pe canal, dar și cum ar trebui semnalizată Bega pentru ca circulația să fie în condiții de siguranță.
Aleșii municipali nu au avut completări la regulament, însă consilierii PSD nu au vrut să-l voteze, motivând că documentația trebuie făcută, de fapt, de Administrația Căii Navigabile, nu de către RATT.
„Sigur că este nevoie și de acel regulament de care vorbesc consilierii PSD, care va trebui să fie emis de către Administrația Căii Navigabile, structură pe care guvernul trebuie să o creeze. Numai că noi avem dreptul să stabilim câteva reguli de navigație și asta face, de fapt, acest regulament. Cuprinde numai aspecte pur tehnice, nu de administrare patrimonială sau de substituire a ceea ce urmează să facă Administrația Căii Navigabile. Noi facem un update la ceea ce există și stabilim câteva reguli care să permită să se întâmple în continuare pe Bega tot ce s-a întâmplat până acum. Nu se va afecta practicarea sporturilor de apă. Suntem mândri că avem posibilitatea să se practice în Timișoara acest sporturi. În continuare vor putea naviga pe Bega ambarcațiunile care au circulat și până acum. Se creează premise pentru circulația vaporașelor, ceea ce nu am vrea să facem în lipsa acestor minim de reguli”, a explicat primarul Nicolae Robu.
Consilierul PSD Daniel Idolu susține că aleșii social-democrați au cerut o poziție de la București.
„Nu vreau să ne asumăm o responsabilitate în care ni se atrage atenția, juridic, privind siguranța pasagerilor. Noi am votat în 2015 intrarea în administrarea RATT a unui sistem municipal de transport public naval pe Bega, în incinta Portului Timișoara. Asta nu echivalează cu desemnarea RATT drept administratorul Căii Navigabile, pentru care competența de înființare aparține guvernului. RATT nu va avea nici capacitatea și nici competența să se ocupe de asta. Avem o rezoluție de cinci pagini a Direcției Juridice a Autorității Navale, nu pot să-mi asum să votăm ceva pentru care nu avem competență. Lăsăm RATT să-și facă rețeaua dumnealor. Unde debarcă acești pasageri? În Portul Timișoara? Păi sunt niște debarcadere, dar fiecare trebuie certificat. Nu are nicio valoare aprobarea acestui regulament. Cerem prezentarea unui program coerent, cu termene și responsabilități, dar nu de la RATT. Regia nu are competență, nu are oameni pregătiți”, a ținut să precizeze Idolu.
Pericol să pierdem din banii europeni pentru reabilitarea malurilor Begăi
Aleșii locali au mai ridicat o problemă în ședința care a avut loc luni: riscul să pierdem o parte din banii primiți de la Uniunea Europeană pentru reabilitarea malurilor canalului, pentru că achiziționarea vaporașelor era o condiție ca să primim finanțare. Ambarcațiunile au fost cumpărate cu bani din bugetul local.
„Cine e de vină dacă se pierd banii? Noi? Care de atâta amar de vreme tot cerem guvernului să înființeze Administrația Căii Navigabile sau guvernul că nu vrea să o înființeze? Ce să facem noi? Să facem greva foamei ca să se înființeze Administrația Căii Navigabile? Vrem orice, numai să se rezolve această problemă”, a atras atenția Robu. Este prima dată când primarul Timișoarei spune oficial că Guvernul României nu vrea să înființeze această administrație.
Până la urmă, Regulamentul de navigație și semnalizare pe canalul Bega a fost adoptat cu 15 voturi „pentru”, două împotrivă și șapte abțineri.
Articole pe aceeași temă:
Regulament de navigatie si semnalizare pe Bega. Viteza maxima a vaporaselor va fi de 12 km/h
Citiți principiile noastre de moderare aici!