Andrei Orban are 29 de ani, a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara şi are un masterat în managementul afacerilor în turism. Înainte de a lucra la Prefectura Timiş, el a fost consilier comercial şi consultant financiar pentru mai multe firme private, inclusiv cea a fostului prefect de Timiş, Ion Răducanu.
La aflarea veştii, actualul prefect de Timiş, Mircea Băcală, a declarat că va face echipă bună cu noul subprefect. “Se pare că a trecut Hotărârea de Guvern prin care a fost numit Andrei Orban subprefect, deocamdată nu e nimic oficial, aşteptăm până mâine să vedem dacă decizia va fi publicată în Monitorul Oficial. Eu m-am înţeles bine şi cu ceilalţi subprefecţi, cu atât mai mult mă voi înţelege şi cu acesta“, a afirmat Băcală.
Citiți principiile noastre de moderare aici!