Indiferent că vorbim de centrul Timișoarei sau de periferie, un părinte găsește cu greu un traseu pe care să plimbe căruciorul fără să fie nevoit să-l „ia pe sus” sau să facă diferite manevre care l-ar face invidios și pe un maestru al condusului.
Pentru cei care își scot la plimbare micuții este o adevărată aventură să circule neperturbați de gropile din trotuar, de spațiul mic prin care trebuie să se strecoare, printre mașini parcate la limita bunului simț.
Zona pietonală a Timișoarei este un mediu propice pentru plimbările cu cei mici, dar, dacă schimbi peisajul, ai mult de furcă.
La „Bega mică” trotuarul este decapat. Părinții pot cu greu să strecoare căruciorul: o roată în groapă și una pe o bucățică de asfalt, din cauza unei lucrări nefinisate.
Pe celălalt trotuar, vizavi de „Conti”, altă situație: trebuie să te freci de zid, pentru că mașinile sunt cu „botul” în zidul clădirii. La cinci minute de centru, spre zona Circumvalațiunii, trotuarele au cratere „milenare” care îl leagănă pe copil mai ceva ca un balansoar performant, iar cu cât te îndrepți spre marginea orașului, noțiunea de „trotuar” devine ceva foarte abstract.
Traseul plimbării cu căruciorul trebuie să fie unul bine stabilit și testat dinainte, pentru a nu risca să dai nas în nas cu un obstacol peste care nu poți să treci.
Citiți principiile noastre de moderare aici!