Cursurile reîncep luni, în 14 ianuarie, după vacanța de iarnă. Reprezentanții Ministerului Sănătății atrag atenția că odată cu începerea cursurilor, în unitățile de învățământ numărul cazurilor de gripă și viroză ar putea crește.
„O importanță majoră o reprezintă triajul efectuat de către cadrele didactice în clasă, la prima oră de curs, pentru evitarea riscului apariției de focare în colectivități. De asemenea, măsurile de igienă personală (spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentație bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mișcare) sunt esențiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecțiuni respiratorii, şi în special prin gripa. Medicația antigripală (antivirală) se administrează la indicația medicului”, transmit reprezentanții Ministerului Sănătății.
Din ultima zi a anului 2018 și până zilele trecute, pe parcursul unei săptămâni (31 decembrie 2018 – 6 ianuarie 2019), în Timiș s-au înregistrat 885 de cazuri de viroze. Din cei aproape 900 de pacienți cu viroză, 50 au necesitat internarea în spital. Sunt date oficiale ale Direcției de Sănătate Publică Timiș. Aceleași date relevă faptul că în perioada 31 decembrie 2018 – 6 ianuarie 2019, în Timiș s-au înregistrat 242 de cazuri de pneumonie, iar 40 de pacienți au trebuit internați în spital.
De la debutul acestui sezon au fost înregistrate 5 decese confirmate cu virus gripal, la nivel național, iar ministrul Sănătății a declarat că există o îngrijorare privind decesul unor persoane tinere fără antecedente de sănătate, dar și nevaccinate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!