Consilierii municipali ai PSD vor promova, în următoarea şedinţă a Consiliului Local Timişoara, un proiect de hotărâre ce prevede urgentarea obţinerii aprobărilor necesare pentru acele investiţii care depăşesc un milion de euro. Dacă va trece de vot, investitorii privaţi ar putea obţine toate avizele şi actele necesare din partea Primăriei Timişoara într-o singură săptămână.
„S-a depus luni un nou proiect, care prevede ca orice investiţie peste un milion de euro să primească acte, autorizaţii, în maxim şapte zile. E un lucru bun pentru atragerea unor noi investitori în Timişoara, mai ales în această perioadă de criză economică. Sperăm ca la finele acestei luni să se aprobe acest proiect”, a afirmat viceprimarul Timişoarei Sorin Grindeanu, care este şi prim-vicepreşedintele PSD Timiş.
El a precizat că acest proiect nu a întrunit avizul Direcţiei Juridice a municipalităţii, însă este convins că proiectul este oportun pentru debirocratizarea acitivităţii în primărie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!