”Avocatul” Claudia Rețeanu a fost demascat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș. Magistrații au stabilit că femeia se dădea drept avocat în Baroul Timiș și i-a convins pe reprezentații unei societăți comerciale să încheie cu ea un contract de asistență juridică.
Femeia însă nu numai că i-a păcălit pe aceștia, dar le-a și adus pagube în urma acțiunilor sale.
„Inculpata Rețeanu Claudia, la data de 03.10.2013, a indus în eroare partea civilă, SC E.T.SRL, prin prezentarea ca avocat în Baroul Timiș și a determinat-o să încheie un contract de asistența juridică, prin care se obliga la prestarea unor servicii de asistență juridică în calitate de avocat, obținând astfel, pentru sine, un folos material injust (contravaloarea serviciilor prestate în baza contractului) concomitent cu o pagubă în patrimoniul părții civile în cuantum de 1.400 lei. De asemenea, inculpata Rețeanu Claudia, în perioada 03.10.2013-09.10.2013 a desfășurat fără drept, în alte condiții decât cele legale, activități specifice profesiei de avocat, constând în încheierea unui contract de asistență juridică și a împuternicirii avocațiale aferente, formularea și depunerea în această calitate a unei cererii de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Timișoara”, transmit procurorii timișoreni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!