După ce a stat 54 de zile în centrul Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi din Timişoara, Iman Al-Obeidi a sosit la New York miercuri noaptea, apoi a luat un avion spre o altă destinaţie, unde va locui.
Ea a declarat că este fericită să se afle în Statele Unite şi a mulţumit administraţiei americane şi secretarului de stat Hillary Clinton, adăugând că speră să o poată întâlni cândva.
Mutarea în SUA este ultima etapă a unui periplu care a început la 26 martie, când Obeidi a intrat în hotelul Rixos din Tripoli, unde jurnaliştii străini mâncau, şi a strigat că a fost luată de la un punct de control şi deţinută două zile, timp în care a fost bătută şi violată de 15 dintre membrii forţelor lui Gaddafi.
A urmat o confruntare, iar oficiali guvernamentali şi angajaţi ai hotelului au dus-o afară, fiind luată cu o maşină. Ea şi-a exprimat ulterior teama că nu va mai fi niciodată în siguranţă în Libia, iar în mai a fugit în Tunisia. Femeia s-a refugiat apoi temporar în Qatar, de unde a fost însă expulzată în Benghazi (Libia), la începutul lui iunie, pentru ca mai târziu să ajungă în România, la Timişoara.
Iman Al-Obeidi a primit azil în Statele Unite, iar la 6 iunie a sosit la centrul de refugiaţi al ONU din Timişoara.
Tanara libiana Iman Al-Obeidi, batuta si violata de trupele lui Gaddafi, este refugiata la Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!