Sunt patru săptămâni de pregătire pentru Marea Sărbătoare a Naşterii Mântuitorului Isus Cristos, de-a lungul cărora coroana de Advent – o coroană pregătită din ramuri de brad, cu câte patru lumânări, care se aprind rând pe rând în cursul duminicilor – se află în centrul atenţiei. Aprinderea lumânărilor în fiecare duminică de Advent simbolizează creşterea luminii care ajunge la împlinire în Noaptea Sfântului Crăciun, atunci când adevărata Lumină, Isus Cristos, se naşte pentru mântuirea lumii. Cununiţele de advent împodobesc atât bisericile cât şi locuinţele creştinilor catolici, care sunt chemaţi în acest post la veghe, reculegere şi rugăciune. În săptămânile adventului, sâmbătă şi duminică începând cu ora 17.30 la Domul din Piaţa Unirii, membrii Capitlului Catedral celebrează Vespere Solemne la care sunt aşteptaţi şi credincioşii.
CODRINA DIANA TOMOV
Citiți principiile noastre de moderare aici!