Băcală susţine că, doar în 2008 şi 2009, Primăria Timişoara a fost obigată de instanţă, pe lângă eliberarea autorizaţiilor de construcţie, şi să plătească despăgubiri în valoare de aproape 100.000 de euro.
Prefectul Mircea Băcală susţine că a devenit deja o practică în Primăria Timişoara ca atunci când unele firme, care au legături cu conducerea municipalităţii, cer eliberarea unei autorizaţii de construcţie, în special în cazul proiectelor controversate, funcţionarii Direcţiei de Urbanism nu dau niciun răspuns în termenul legal de 30 de zile. Din acest motiv, firmele se pot adresa secţiei Contencios-Administrativ şi, de obicei, au câştig de cauză. Problema este că, pe lângă eliberarea autorizaţiei de construcţii, municipalitatea este obligată în fiecare caz să plătească şi despăgubiri acestor firme. Doar în 2008 şi 2009, Primăria Timişoara a fost obligată să plătească 400.000 de lei în aceste cazuri.
„La nivelul Primăriei Timişoara este deja o practică prin care anumite firme obţin aprobare tacită prin intermediul instanţei Contenctios-Administrativ, în condiţiile în care Primăria Timişoara, prin serviciul de urbanism, nu respectă termenul legal pentru a răspunde cererilor acestor firme în termen legal. Sunt mai multe firme care au obţinut această aprobare tacită pentru autorizaţie de construcţie şi, totodată, au obţinut şi despăgubiri de la bugetul local prin neglijenţa unor funcţionari. În 2008-2009 primăria a fost obligată să plătească despăgubiri firmelor în valoare de 400.000 de lei”, a afirmat Băcală.
El a afirmat că cele mai multe societăţi comerciale obţin aceste „aprobări tacite” atunci când nici primarul Gheorghe Ciuhandu şi nici secretarul Ioan Cojocari nu doresc să semneze documentele depuse de ele, deoarece aceste firme cer, de obicei, să construiască „hoteluri în zone istorice” sau clădiri care nu respectă regimul de înălţime al zonei.
„Cele mai multe societăţi obţin aceste aprobări tacite atunci când nici primarul şi nici secretarul primăriei nu doresc să semneze aceste documente”, a mai spus Băcală.
În opinia lui Băcală, secretarul Primăriei Timişoara, Ioan Cojocari, ar trebui să răspundă în faţa Comisiei de Disciplină a Prefecturii Timiş pentru faptul că municipalitatea a fost obligată să plătească despăgubiri.
Mai mult, Băcală a afirmat că unele firme care au beneficiat de aceste aprobări tacite au legături cu conducerea primăriei, dar nu a dorit să nominalizeze aceste societăţi.
De cealaltă parte, secretarul Primăriei Timişoara, Ioan Cojocari, a afirmat că în fiecare caz în care municipalitatea a fost obligată să aprobe o autorizaţie de construcţie prin această metodă, comisia de disciplină şi corpul de control al primarului au făcut anchete interne şi au luat măsuri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!