În Timiș, luni, 22 iunie, la prima probă scrisă a Bacalaureatului – Limba Română – au fost eliminați patru elevi din examen, care aveau asupra lor telefoane și căști: un elev din Peciu Nou (centrul de examen de la liceul teoretic din localitate), unul din Timișoara (centrul de la Liceul I. C. Brătianu) și doi din Lugoj (centrul de la „Aurel Vlaicu”).
Aceștia nu vor putea participa la două sesiuni consecutive ale Bacalaureatului.
Din 4.373 candidați înscriși la prima probă de BAC în Timiș au absentat 115. Unul dintre elevii înscriși se află în izolare și va da examenul în sesiune specială.
Articole pe aceeași temă:
Bacalaureat în timp de pandemie. Aproape 5.000 de candidați din Timiș sunt așteptați la prima probă
Citiți principiile noastre de moderare aici!