În Cimitirul Săracilor din Timişoara sunt înmormântate aproximativ 1000 de persoane, oameni fără aparţinători care să se ocupe de înhumare. Cum nimeni nu vizitează mormintele acestora, pe adresa Primăriei Timişoara, în a cărui administrare se află acest cimitir, nici nu au venit plângeri. După ani la rândul de dezinteres, cimitirul a ajuns să fie năpădit de buruieni, care au crescut printre cruci. Mai mult, poarta cimitirului nici măcar nu se mai poate deschide, aşa că sicriele sunt cărate pe braţe de la intrare. Morga este pe cale să se prăbuşească, iar numele de pe cruci nu se mai văd de mult timp.
„În prezent, Cimitirul Săracilor nu are un regulament de funcţionare şi arată jalnic. Practic, nimeni nu se ocupă de administrarea acestuia. Vegetaţia are o structură de pădure. Fosta morgă are acoperişul în pericol de prăbuşire, porţile sunt ruginite şi nu se mai deschid. Crucile abia pot fi identificate”, a spus viceprimarul Traian Stoia.
Acesta susţine că o soluţie ar fi concesionarea administrării acestui cimitir către firma care se ocupă şi de înhumări. În perioada următoare oficialii primăriei vor lucra la întocmirea unui caiet de sarcini şi vor scoate la licitaţie contractul de întreţinere a acestui cimitir.
Mai mult, cum 60 la sută din cimitir este liber, Stoia propune ca după igienizare o parte din locurile libere să fie folosite pentru înmormântări obişnuite, cu atât mai mult cu cât în Timişoara există o criză a locurilor de veci.
Citiți principiile noastre de moderare aici!