Timișorenii care au traversat în ultimele luni Piața Libertății au putut admira în toată splendoarea o adevărată piață de evenimente. O hărmălaie cum numai la rugile de la satele din Banat mai vedem din când în când, cu echipamente de joacă instalate chiar lângă Monumentul Sf. Maria și a Sf. Nepomuk.
Patinoarul deschis de Crăciun a ocupat mare parte din piață, caruselul a fost pus în mijloc, iar trenulețul trona fix lângă statuia realizată acum peste 200 de ani. Patinoarul dispare zilele acestea, odată cu încălzirea vremii, pentru că nu mai poate funcționa, însă trenulețul și caruselul ar mai putea rămâne. Sau nu, pentru că nu se știe exact ce planuri au Biroul Organizare Evenimente din Primăria Timișoara și Casa de Cultură a orașului.
Am vrut să aflăm de la primarul Nicolae Robu cum vede el bâlciul din centrul orașului care anul viitor va primi, conform acestuia, peste 1 milion de turiști, din postura de Capitală Europeană a Culturii.
„Patinoarul dispare. Câtă vreme timișorenii se simt bine, restul o să mai rămână acolo. Nu e vorba numai de frumusețe, trebuie să ne gândim să facem o bucurie copiilor până când vom avea posibilitatea să face în altă parte. Avem un parc al copiilor care va intra într-o reabilitare și modernizare care îl va transforma radical, va fi așa cum trebuie să fie un parc al copiilor, pentru că, din păcate, la ora actuală, doar parțial răspunde așteptărilor copiilor. Mai e până atunci, da. Și atunci, le mai lăsăm copiilor bucuria, că nu încurcă pe nimeni ce se întâmplă”, ne-a răspuns edilul-șef.
Întrebat dacă echipamentele de joacă rămân și la vară, primarul a ridicat din umeri. Dar „deocamdată mai rămân”. Și totuși, dacă se ridică patinoarul, atunci s-ar putea ridica și restul… sau ar putea rămâne și la Târgul de Paști.
„Nu rămân non-stop, deocamdată mai rămân. Dacă se ridică patinoarul, o să intervenim mai amplu… să dispară și alea. Nu cred că vor fi acolo la Târgul de Paști, nu am discutat, nu mă ocup eu de toate”, ne-a mai spus Nicolae Robu.
Ediția cu numărul XIII a Târgului de Paști funcționează în perioada 27 martie – 20 aprilie, cel mai probabil atât în Piața Victoriei, cât și în Piața Libertății.
Despre cât a încasat primăria de la „patronii” de echipamente de joacă ar fi multe de spus, dar acesta este un alt subiect. Am solicitat aceste informații de la Biroul Organizare Evenimente din cadrul PMT. Încă așteptăm răspuns.
Revenind la Parcul Copiilor, care „va fi așa cum trebuie să fie un parc al copiilor”, trebuie să menționăm faptul că primăria a reușit cu greu să găsească o firmă care să facă proiectul de modernizare a acestui parc. A făcut șase licitații pentru a desemna o firmă cu zero angajați să „deseneze” cum va arăta cel mai mare parc destinat copiilor din oraș. Detalii, AICI!
Trimite articolul
XMai taci, robulache, in mm
dar avem parcul copiiilor pentru activitati de genul …
a … stai … l-ati distrus si pe ala …
suntem de rasul lumii cu tigania din Piata Libertati
-
Acolo, in Piata Liberattii, se vede mai bine, sare in ochi mai repede. Ce daca e tiganie, sa se vada ca Robu se straduieste, va face, va drege, va fi cel mai …. dintre toti.
Si asa, piata aia cu cercuri este mandria lu Robu, este realizarea lui, unde el a schimbat, a taiat, a pus, a sapat. Ce daca nu arata frumos?
Si Parcul Copiilor? Pai dupa 6 licitatiik l-a dat la o firma cu zero angajati, cu zero reazari, cu ratng zero, cu zero perspective.
Firma de apartament. Cum sa nu gaseasca firma serioasa? Pai ori erau cerintele aiurea, ori nu s-a vrut a fi atribuit contractul la cineva. E simplu.
Sper sa fie tribunalele mai rapide. Dar se va taragana, se va ajunge la alegeri si inca nu se va fi pronuntat nici o sentinta.
Acolo la asta proces cu case sunt milioane, zeci de milioane de euroi in jos, cu muuuuulte sfori si dedesupturi. Nu se vrea njici acolo sa se faca ceva, ca nu-mi inchipui ca dupa 8 ani inca se afla la faza de cercetare.
Cu Robu in frunte la Primarie, vom avea succesuri multe, dar nu pentru oras.
Mi-as dori o schimbare la Primarie. Sper sa castige altul.-
Eu nu inteleg cat de retardat poate sa fie cineva sa accepte chiar si pe bani asa o mare tiganie.Aparate din anii 90,fire peste tot,sa ajungi de la un aparat la altul ai sanse sa te incalcesti in ele.Aspect estetic a la lumea a 3a.Probabil cu mutari de genul asta Robu doreste sa isi ascunda impotenta in a oferi orasului un parc de distractii civilizat.
-
mare nemernic si incomentent priomar…
nu e important cu cine mia votam cat timp nu e robu
Balciul din Timisoara, va disparea odata cu Robu !
Bâlci de bâlci! Vrem si un ceaun cu fasole sa fiarba in Unirii.
jenant !
In primul rand de ce balci?
Linghișpirele – linghi ce, bai?
Firma este din Popesti Leordeni, Ialomota
deci, o facatura politica ce duce bani in capitala romanilor uniti de mici, mica unire 🙂
-
Eu am observat ca atunci cand e sa dea bani la ceva firma, firmele alea din Regat au abonament. Eu ma mir cum de un PNL din Timisoara nu gaseste firme prin zona, prin Ardeal, dar gaseste numai firme din Regat. Barcile alea in Galati, trotinete la ceva firma olteneasca, rmoniile la Pascani, Renovarea parcurilopr la firme regatene, studii fezabilitate la firme din orase care nu au vazut tramvai in viata lor. Nici un primar psd-ist nu a dat sau nu ar fi dat atatea contracte la sudisti! Spuneti-i lu Robu ca el e la PNL si nu la PSD. Spuneti-i ca USL nu mai este! Si dupa aia ne miram ca lucrarile executate seamna cu peisajele sudiste!
Il poti scoate pe taran din sat (pe Robu din Bocsig) dar nu-l poti scoate “satul” din taran….
Putem sa pune penisuri colorate, copii nu vor sti ce sunt dar se vor bucura ca sunt colorate!
-
si daca vor fi acadele , fetele le vor cumpara dupa gust 🙂
-
Exact. Si daca vopsea capatrul si punea poza lui pe ele, si dadea la copii un ciocan de plastic sa-i dea in cap, sa vezi ce bucurie ar fi facut la copii!
Heeeiii, copile !!! Nu mai posta, tâmpenii !!!!! Popești-Leordeni, este în jud. Ilfov !!!!! Este lipit de București !!!
-
Heeei fato , ideea era alta , despre bani care merg prin firme capusa. Zona e aprox. pe langa Buuu-cur-esti si tu te complexezi in mici detalii.
Cocalari, stat.
S-o mutat Piata Traian in Shentru?
Mai lipseste scena cu dedicatii si ceva manele. In cinstea marelui nostru Primar, de la nashu, o manea pentru Lae!
Omul acesta trăiește în lumea lui
Marea problema ca am mai pierdut 8 ani
Și nimeni nu va plăti pt asta
Nu suntem pregătiți deloc pt capitala culturala și as vrea sa vedem (un interviu) cine se ocupa de asta
Ca parca vad ce fiasco va fi
-
Cum cine se ocupă? Sanda Greblă, secretara personală a Autoaplaudacului pe care a pus-o şefă la structura specială denumită Unitatea de Implentare a Proiectelor Angajate ca şi Capitală Europeană a Culturii.
TM2021 va fi un “succes” epic şi doar “haterii” pot fi de altă părere…
chiar si fara multi bani, lucrurile pot fi facute cu bun gust si bun simt, lucruri care lipsesc din prezenta administratie