Balet-rock pe muzica formaţiei Queen, spectacolul regizat de Sabine Wake este o producţie a Teatrului din Meiningen/Germania, preluată de Opera timişoreană, pe a cărei scenă a avut premiera în anul 2000. Libretul realizat de Jens Neundorf urmăreste ascensiunea artistică a liderului legendarei trupe Queen, dar nu evită nici temele controversate, delicate sau sordide ale vieţii starului, nici crizele existenţiale, momentele paroxistice, relaţiile gay, obsesiile, decăderea şi posteritatea unui star idolatrizat de milioane de fani.
“Spectacolul are un subtitlu: Povestea unei cariere. Cariera mea de dansator este legată de acest spectacol important, imi este drag acest rol pe care îl joc şi îl trăiesc cu intensitate de fiecare dată. Spectacolul se joacă de peste 11 ani la Timişoara şi în turnee, o longevitate greu de egalat, şi de fiecare dată se joacă cu casa închisă. Sunt spectatori care au venit să-l revadă de zeci de ori cu aceeaşi încântare. Pentru mine, Freddy este rolul cu care am avut cel mai mare succes, a dat carierei mele un impuls major. Sunt un admirator al formaţiei Queen şi întotdeauna m-a fascinat personalitatea lui Mercury, iar lucrul la acest spectacol m-a ajutat să înteleg în profunzime muzica şi cultura Queen, dar şi resorturile intime care l-au dus pe Freddie Mercury, un geniu incontestabil, în starea de a crea o astfel de operă”, a declarat balerinul Alin Radu, interpret al rolului Freddie.
Alături de el, solişti ai spectacolului sunt Manuela Ardelean (Îngerul), Mirabela Zonai (Femeia), iar în rolu Bărbatul debutează balerinul Alexandru Pîntea. Spectacolului se joacă cu publicul pe scenă, iar decorul în unghi înclinat, adus din Germania şi adaptat la Timişoara de scenograful Dumitru Popescu, le impune dansatorilor performanţe deosebite, nu doar în plan artistic, ci chiar ….acrobatice.
Citiți principiile noastre de moderare aici!