“Cele mai multe solicitări de sprijin vin de la persoane ajunse în Germania din dorinţa de a munci. Oameni care au lucrat, mai mult sau mai puţin timp, la angajatori români sau germani şi care, la un moment dat, au fost daţi afară, nu şi-au mai primit banii sau au fost minţiţi în legătura cu natura muncii pe care o prestează. Ultimul caz este cel al unui arădean, care lucra de 3 luni la o herghelie de cai de lângă Munchen şi care, a fost dat afară fără să fie plătit, angajatorul spunându-i că banii săi sunt la agenţia română care i-a găsit locul de muncă. Sunt cazuri deseori complicate şi colaborăm foarte bine cu Teodor Raţiu şi OADOR Timişoara, cu autorităţile”, explică Romeo Kröner.
Comisar OADOR în Germania de câteva luni, acesta este tot mai des solicitat în diverse situaţii legate de recrutarea forţei de muncă. „Ni s-a mai sesizat şi cazul unui patron german, care avea la lucru un grup de vreo 6-7 români, între care oameni necăjiţi, cu 9 copii acasă, pe care nu i-a mai plătit de peste un an. Mai mult, acestora li s-a promis că vor lucra drept excavatorişti sau ceva de acest gen şi, în realitate, oamenii au fost puşi să adune muniţia dintr-un poligon…”, adaugă comisarul Romeo Kröner. Acesta spune că mizează, în munca sa, atât pe sprijinul autorităţilor germane, cât şi al consulului general al României la Munchen, Brânduşa Predescu, sau al Interpol.
OADOR si-a prezentat la Timisoara noul reprezentant in Germania
Citiți principiile noastre de moderare aici!