„Ceea ce dorim să realizăm, apelând la cercetători, dar şi la colaboratori voluntari, e o operă monumentală”, a explicat prof. univ dr. Crişu Dascălu, directorul Institutului de Studii Banatice din cadrul filialei. El a precizat că, odată alcătuită, aceasta ar conţine informaţii despre literatura, arta, istoria, politica, sociologia, şcoala, ştiinţa, cultele, geografia, armata şi statistica zonei amintite, aşa cum a existat ea până în 1919, ca unitate administrativă cuprinzînd şi spaţii aflate azi pe teritoriile sârb şi maghiar.
„O parte a judeţului Arad, cu oraşe ce se întind la sudul şi nordul Mureşului, va fi… anexată ştiinţific în această enciclopedie”, a adăugat Dascălu. Până în 2013, se preconizează apariţia volumelor referitoare la Literatură şi artă (coordonator Doina Bogdan Dascălu), Instituţii şi personalităţi bisericeşti, apoi Istoria, geografia, statistica, populaţia (coord. Nicolae Bocşan), Presa (coord. Ioan David), Localităţile (coord. Ioan Haţegan), Ştiinţa şi învăţămîntul (coord. Ioan Munteanu), Economia (coord. Rudolf Graf), Politica, administraţia, armata (coord. Stelian Mândruţ).
„Academia noastră are onoare, dar n-are bani”, a mai spus Dascălu, subliniind că finanţările cerute Consiliilor Judeţene Timiş şi Caraş-Severin pentru plata colaboratorilor, în majoritate pensionari, nu s-au acordat.
Codrina Diana Tomov
Citiți principiile noastre de moderare aici!