Este vorba despre semafoare din zona Iosefin, ale căror difuzoare destinate nevăzătorilor au fost găsite cu bandă pe ele de către reprezentantul asociației Ceva de Spus. Nu se știe cine (și de ce) a „astupat sunetele”, dar (logic) bănuielile se duc spre locatarii acelei zone care, cel mai probabil, sunt deranjați de sunetele pe care le scot aceste difuzoare, pentru a atenționa nevăzătorii când este roșu sau verde la semafor. Reprezentantul asociației Ceva de Spus spune că aceste difuzoare oricum sunt date la minim, și nu se aud bine din cauza traficului, acum unele au mai fost obturate și cu bandă adezivă, destul de groasă, pentru a le aduce aproape complet la tăcere…
„În zona Iosefin am găsit aceste difuzoare obturate cu bandă adezivă. Cele cu bandă neagră sunt la podul spre gară, de pe Dragalina, semafoarele sunt scoase din funcțiune, iar cele cu bandă sunt pe Regele Carol I colț cu Odobescu, unde funcționează semafoarele. Eu le-am dat jos astăzi (n.r. miercuri, 13 februarie) și atunci s-a auzit și sunetul. Cred că sunt de foarte mult timp acolo. Important este ca nevăzătorii să audă când este roșu sau verde. Soluția cred că ar fi amendarea celor care au făcut acest lucru, pe de altă parte cred că o să depunem o sesizare și la primărie și la poliție să fie atenți al aceste lucruri. În foarte multe locuri sonorul este pus pe minim și nevăzătorii nu aud semnalele. Pe mine m-a șocat să văd două situații de genul acesta într-o singură zonă”, a spus Zoltán Szövérdfi, persoană de suport la Asociația Ceva de Spus.
UPDATE. Primăria Timișoara va cere Poliției Locale identificarea și sancționarea celor care au lipit benzile adezive
Reprezentanții Primăriei Timișoara au transmis, la solicitarea reporterului tion.ro, că în urbea de pe Bega sunt 538 de dispozitive acustice montate pe semafoare.
În plus, au fost trimiși de primărie inspectori în teren, care verifică cele semnalate și înlătură, dacă este cazul, benzile lipite pe aparate.
„Primăria va cere Poliției locale să aibă în vedere identificarea și sancționarea celor care au lipit acele benzi”, transmit reprezentanții Direcției de Comunicare a Primăriei Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!