Consiliul Județean Timiș (CJT) caută sprijin pentru pregătirea documentației aferente unui proiect. Astfel, până în data de 8 februarie, la ora 15, firmele interesate pot depune oferte în SEAP pentru „Gestionarea eficientă a deşeurilor în Depozitul de deşeuri nepericuloase din comuna Ghizela în vederea accelerării tranziţiei spre economia circulară” – Servicii de consultanță și asistență tehnică.
Suma alocată de CJT pentru proiect este de 4,5 milioane de euro, adică aproape 1 milion de euro. Banii provin din fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructura Mare – POIM.
Firma care va fi declarată câștigătoare va avea la dispoziție nouă luni să realizeze serviciile de consultanţă şi asistentă tehnică pentru implementarea proiectului „Sprijin pentru pregătirea documentației aferente proiectului: „Gestionarea eficientă a deşeurilor în Depozitul de deşeuri nepericuloase din comuna Ghizela în vederea accelerării tranziţiei spre economia circulară”, în conformitate cu cerințele caietului de sarcini.
„Serviciile aferente prezentei documentaţii vor fi realizate în conformitate cu prevederile caietului de sarcini, inclusiv anexele aferente acestuia, a documentaţiei postate în SEAP și a legislaţiei în vigoare”, se arată în anunțul postat în SEAP.
Serviciile de consultanţă şi asistenţă tehnică ce urmează a fi prestate sunt următoarele:
- Studiu privind determinarea compoziţiei deşeurilor menajere, similare şi din pieţe la nivelul judeţului Timiş;
- Studiu privind estimarea potenţialului de colectare separată a biodeşeurilor şi a potenţialului de compostare individuală la nivelul judeţului Timiş.;
- Elaborarea Studiului de fezabilitate, a studiilor suport şi a documentelor necesare;
- Realizare studii de teren si expertize: elaborare documentaţie tehnică în vederea obţinerii certificatului de urbanism, elaborare documentaţii tehnice în vederea obţinerii avizelor, acordurilor şi autorizaţiilor necesare la faza studiu de fezabilitate, solicitate prin Certificatul de Urbanism;
- Elaborare studiu de fezabilitate cu elemente de D.A.L.l.; Elaborarea aplicaţiei de finanţare şi a documentelor suport aferente acesteia (analiza cost-beneficiu, analiza instituţională, evaluarea impactului asupra mediului), inclusiv asistență tehnică – suport acordat autorităţii contractante;
- Evaluarea impactului asupra mediului (EIM);
- Elaborarea aplicaţiei de finanţare (cererii de finanţare) și transmitere către programul finanțator;
- Asistență tehnică – suport acordat CJT pe întreaga perioadă de verificare şi evaluare a aplicaţiei de finanţare până la aprobarea cererii de finanțare și încheierea contractului de finanțare; Elaborarea documentaţiilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice din cadrul proiectului „Gestionarea eficientă a deşeurilor în Depozitul de deşeuri nepericuloase din comuna Ghizela în vederea accelerării tranziţiei spre economia circulară”.
Vă reamintim că, în data de 30 decembrie 2022, Cristian Moș, vicepreședintele CJT, anunța că instituția a obținut încă două finanțări importante cu ajutorul cărora va moderniza sistemul de management al deșeurilor din Timiș.
„În 2023 vin spre noi: 1.823.514 de euro pentru construcția a zece Centre de Colectare prin Aport Voluntar a Deșeurilor și 1.092.305 de euro pentru „Sprijin pentru pregătirea documentației aferente proiectului: Gestionarea eficientă a deșeurilor în Depozitul de deșeuri nepericuloase din comuna Ghizela în vederea accelerării tranziției spre economia circulară”, a transmis Moș, zilele trecute.
Trimite articolul
X1 milion de euro consultanta? nu-i rau deloc.
500 mii euro pentru niste trotuare
cjt nu se joaca, sunt pusi pe treburi mari