Guvernul a adoptat, în ședința din 28 octombrie, Memorandumul privind Nota mandat de negociere a Acordului-Cadru de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei în valoare de 216 milioane de euro pentru susținerea proiectului privind reabilitarea patrimoniului construit și modernizarea unor clădiri culturale din România. Cererea de împrumut formulată de statul român a fost aprobată încă din iunie 2021 de Consiliul de Administrație al Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei.
Banii reprezintă 80% din suma necesară pentru investiții, iar costul total al proiectului ajunge la aproximativ 270 de milioane de euro, perioada de implementare fiind de șapte ani.
Pentru ce vin banii de la UE
Acordul cadru aprobat recent de guvern se referă la:
A. Consolidarea, restaurarea și modernizarea a șase clădiri monumente istorice:
- Muzeul Național de Istorie a României
- Teatrul Național şi Opera Română – Cluj-Napoca
- Fosta garnizoană militară a Timișoarei în scopul funcționării viitorului Muzeu Național al Revoluției Anticomuniste
- Așezămintele „Ion I.C. Brătianu” din București, sediu al Serviciului Colecții Speciale al Bibliotecii Naționale a României;
- Vila și domeniul „Florica” de la Ștefănești – jud. Argeș, date recent în folosința Muzeului Național „Brătianu”;
- Conacul „Vârnav Liteanu” de la Liteni – jud. Suceava, donat în 2020 de dl. Johannes Sturdza Statului Român.
B. Refacerea și modernizarea clădirii Teatrului Național „Marin Sorescu” Craiova
C. Construirea unui sediu propriu pentru Opera Națională Română – Iași
„Drumul” anevoios al Muzeului Revoluției
Există așadar bani pentru Muzeul Revoluției, dar promisiuni au tot fost. Deocamdată, Ministerul Culturii încă nu reușește să găsească un proiectant care să pregătească proiectul tehnic pentru investiție. A lansat o licitație la începutul anului 2021, dar aceasta a fost anulată, pentru că niciuna dintre oferte nu a intrat la evaluare. Ministerul Culturii a reluat procedura în luna iunie a acestui an, iar ofertele sunt în evaluare de la jumătatea verii.
Firma care va întocmi proiectul tehnic, dacă se va găsi una potrivită, va primi aproape 7,2 milioane de lei cu tot cu TVA pentru documentație. Până să avem însă muzeul va mai trece mult timp, pentru că licitația pentru execuție va putea fi pornită abia după ce Ministerul Culturii va avea proiectul tehnic. Durata contractului de proiectare va fi de 24 de luni, cu tot cu asistența tehnică pe perioada lucrărilor.
Muzeul a fost amintit și în Planul Național de Redresare și Reziliență, unde scrie că „o Românie modernă și europeană nu poate să se dezvolte drept decât dacă generațiile viitoare sunt conștiente de ororile trecutului, de aceea, pentru prima oară într-un program guvernamental sunt incluse muzeele memoriei: Muzeul Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului, Memorialul Revoluției Decembrie 1989/Timișoara Capitală Europeană a Culturii, Închisoarea tăcerii de la Râmnicu Sărat, Memorialul Victimelor din Sighetul Marmației”.
editor Dan Oancia
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
XAs prefera sa se faca pe banii nostri ai timisorenilor la cererea primariei dar poate ca durerea e prea mare, trauma e prea mare, cine stie…