Oamenii legii au mers în control la locuința bărbatului în vârstă de 50 de ani, în localitatea Tormac. Știau că permisul de port armă i-a expirat și că timișeanul nu a predat arma în termenul legal de 10 zile către un armurier.
„În urma verificărilor efectuate asupra modului de păstrare, deținerea armelor și munițiilor, polițiști au ridicat două arme cu alice, o armă cu glonț, cât și permisul de armă. Pe numele celui în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celui în cauză”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!