Bărbatul în vârstă de 59 de ani a fost depistat de agenții de pază ai unei societăți comerciale cu activitate pe raza Secției 5 Timișoara.
Oamenii de ordine l-au observat în momentul în care a trecut de casa de marcat cu mai multe produse pentru care nu a plătit. L-au oprit pe individ și au chemat poliția.
„Deplasându-se la faţa locului, polițiștii au constatat că un bărbat de 59 de ani a fost depistat după ce a trecut de casa de marcat având asupra sa bunuri în valoare de 586 de lei. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, bunurile fiind restituite reprezentanților societății comerciale. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, iar polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuitului”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!