Bărbatul a fost depistat luni pe strada Splaiul Morilor din Lugoj. Avea asupra sa 16 cartușe cu țigări de contrabandă a căror proveniență nu a putut fi dovedită. A fost dus la secție, unde polițiștii i-au întocmit dosar penal pentru contrabandă.
„De la cel în cauză, polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor 3200 de țigarete netimbrate corespunzător. Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de contrabandă, polițiștii continuând cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a acestuia”, transmit oamenii legii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!