Bărbatul a fost prins de polițiști în timp ce circula cu mașina prin localitatea timișeană Racovița. L-au oprit pentru control, însă au observat imediat că bărbatul abia se poate ține pe picioare.
„Întrucât şoferul, un bărbat de 41 de ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, emana vapori de alcool, poliţiştii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,88 mgl alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, povestesc reprezentanții IPJ Timiș.
Bărbatul s-a ales acum cu dosar penal pentru că s-a urcat băut la volan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!