Alarma a fost dată în jurul orei opt. Un echipaj de la ISU Banat, dar și polițiști și criminaliști, s-au deplasat la fața locului. Cadavrul plutea pe râul Bega în apropierea malului, iar salvatorii au reușit să îl scoată destul de rapid din apă.
Trupul este al unui bărbat de aproximativ 50 de ani care nu avea acte asupra sa. Este mort, cel mai probabil, de aproximativ 24 de ore, potrivit polițiștilor, iar intervenția unui echipaj al ambulanței nu a mai fost necesară. Trupul a fost preluat de cei de la Institutul de Medicină Legală, care vor stabili în urma autopsiei cum s-a produs decesul.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru moarte suspectă și încearcă acum să afle identitatea bărbatului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!