Accidentul, spun polițiștii, s-a produs din cauza unui conducător auto în vârstă de 19 ani.
Acesta circula pe strada Bârzava, iar la intersecția cu Calea Bogdăneștilor nu ar fi respectat semnificația indicatorului Cedează Trecerea.
A pătruns în intersecție fără să se asigure, iar mașina sa s-a ciocnit cu autoturismul condus de bărbatul de 44 de ani.
În urma impactului mașina șoferului nevinovat a fost proiectată în afara șoselei, iar acesta a fost rănit și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii de la rutieră s-au deplasat la fața locului și au întocmit acum un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!