Accidentul, spun polițiștii, s-a produs din cauza celui care a condus autoturismul BMW, un bărbat în vârstă de 51 de ani.
Acesta circula pe strada Ovidiu Cotruș, iar la intersecția cu strada Ioan Slavici nu a oprit în dreptul indicatorului STOP și a pătruns în intersecție fără să se asigure.
Mașina BMW a fost lovită de un autoturism Dacia Logan condus de un bărbat în vârstă de 38 de ani. Acesta din urma a fost rănit și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Medicii spun însă că viața nu îi este pusă în pericol.
Polițiștii de la Rutieră au început acum o anchetă și urmează să stabilească condițiile exacte în care s-a produs accidentul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!