Soția victimei a povestit că bărbatul plecase de dimineață cu mașina și urma să se întoarcă acasă câteva ore mai târziu. Dar, la întoarcere, după ce a parcat mașina într-un garaj de pe strada Filipescu din Timișoara, în apropiere de clădirea Prefecturii, acestuia i s-a făcut rău, s-a întins pe bancheta din spate a autovehiculului și a murit.
Văzând că bărbatul nu se mai întoarce acasă, soția s-a dus la garaj pentru a verifica dacă mașina este acolo și a găsit trupul neînsuflețit al bărbatului.
La fața locului au ajuns echipaje ale ambulanței și ale poliției, iar medicii de pe ambulanță au constatat decesul. Deocamdată nu se cunosc cauzele decesului, dar medicii cred că a fost vorba despre un atac cerebral sau un infarct.
Bărbatul ar fi împlinit vârsta de 84 de ani săptămâna viitoare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!