Individul în vârstă de 38 de ani a fost identificat miercuri și a fost reținut pentru 24 de ore. Polițiștii timișoreni spun că, în noaptea de 21 spre 22 mai, el ar fi pătruns într-o cameră de cămin din Complexul Studențesc din Timișoara de unde ar fi furat bunuri în valoare de 4.500 de lei.
„Prejudiciul a fost recuperat în totalitate. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, bărbatul în vârstă de 38 de ani fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celui în cauză”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!