Bărbatul are 39 de ani și este din Periam, județul Timiș. În noaptea de luni spre marți el a intrat prin efracție în biserica din Piața 700 cu gândul de a fura tot ce va putea. A reușit să pună mâna pe un ceas în valoare de 800 de lei.
„În fapt, bărbatul, prin spargerea unui geam, ar fi pătruns în lăcașul de cult, situat pe raza municipiului Timișoara, iar din interior ar fi sustras un ceas în valoare de 800 de lei. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, bunul fiind predat păgubiților”, au anunțat oamenii legii.
Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat și a fost reținut pentru 24 de ore.
Citiți principiile noastre de moderare aici!